Classique.ro @ Blog

Bucureşti, 25 ianuarie 2009

Despre “Badaranii” cu Carmen Stanescu :

IB (Ioana Bogdan): Alo! Seniora Felice? Consoarta onorabilului jupân Canciano?

CS ( Carmen Stanescu): Ha-ha.. Da, am jucat acest personaj cu mare plăcere şi încântare, acum cincizeci şi ceva de ani…! De fapt, eu am fost a doua interpretă a cumetrei Felice. Personajul ăsta a avut o istorie de necrezut!

IB: Ştiu că premiera a avut loc în Italia, cu un succes răsunător!…

CS: Să-ţi spun ce nu ştii. Eu n-am jucat la premiera din Italia, pusă în scenă de Sică Alexandrescu la Teatrul Naţional într-un timp record, pentru “Festivalul Carlo Goldoni” de la Veneţia. Acolo, rolul Felice a fost acolo interpretat de Nina Diaconescu. Fiind vorba de o deplasare în străinătate, pe mine mă scoseseră din discuţie ca nefiind o persoană de încredere. Aveam o mătuşa la Paris şi exista suspiciunea că nu m-aş mai întoarce în ţară. La festival, performanţa şi succesul actorilor români a entuziasmat întreaga lume a teatrului european. Dar…stupoare! Nina a fugit şi nu s-a mai întors ea în ţară. La venirea în Bucureşti, pentru premiera românească, Sică m-a distribuit pe mine în rolul carismaticei Felice. Am lucrat textul în numai trei zile şi am urcat pe scenă. Ce personaj…! L-am iubit nespus de mult, mai ales că-l aveam ca partener pe minunatul şi inegalabilul Grigore Vasiliu Birlic.

IB: Făceaţi un cuplu comic de un haz irezistibil prin discrepanța anatomiilor actorilor. Aspectul ăsta i-a fascinat pe regizori, care v-au distribuit şi în alte piese sau filme…

CS: Păi, cum să nu râdă publicul în hohote? Imaginează-ţi că meşterul Birlic îmi ajungea până sub umăr…şi de la înălţimea aia tuna şi fulgera jupân Canciano “tiranizându-şi ” consoarta…Pe deasupra, moda rochiilor somptuoase, cu crinolină, accentua mai mult comicul de situaţie…

IB: Dupa Italia , spectacolul şi-a continuat cariera strălucită…

CS: Da…S-a făcut film, s-a înregistrat la Radio, s-a transpus pe disc de vinil. Publicul, presa, erau entuziasmaţi, bătaie pe bilete, cronici laudative…Multă vreme oamenii au folosit în vorbirea curentă replici nostime din piesă.
”Să nu zic vorba aia” şi “cum mă vezi şi cum te văd”, nu-i de mirare! Sică făcuse
o distribuţie de monştri sacri!

IB: La un an după premiera bucureşteană, s-a turnat filmul în studiourile de la Buftea. Scenele exterioare, cu canalele Veneţiei şi gondolele ei romantice unde
s-au filmat, în Italia?

CS: Nici vorbă! Tot la Buftea!. Scenografii au dat dovada unei măiestrii de excepţie. S-a alocat un buget considerabil pentru decor şi costume. Mi-amintesc că era vară, vacanţă şi noi filmam într-o căldură sufocantă, mai ales când se aprindeau uriaşele reflectoare de 5000.

IB : Sică Alexandrescu a păstrat distribuţia din teatru şi în film?

CS: Da! Păi cum să renunţi la genialii Calboreanu, Giugaru, Marcel Anghelescu, Birlic pentru a da viaţă “bădăranilor” ? Nu se putea! Vreau să aduc un elogiu fierbinte talentului şi uriaşului farmec personal al marilor actriţe care au interpretat personajele feminine din piesă. Un trio cochet şi adorabil, de un haz năucitor, irepresibil, un fel de “sufragete” avant-la lettre, ducând neobosite un război hotărât cu optuzitatea, prostia, meschinăria şi laşitatea soţilor lor. Nu pot vorbi de “Bădăranii’ fără să remarc în mod deosebit jocul inspirat şi replicile Silviei Dumitrescu-Timică, pe care ea le transforma în curcubee scânteietoare de râs copios, sănătos cu puternice ecouri moralizatoare. În spatele numelui celebru, marea doamnă a teatrului românesc era şi un om minunat. Avea atâta har, atâta vitalitate, inventivitate în cheia comică, atâta generozitate şi modestie…Alături de ea, de Cella Dima, de debutanta Sanda Toma (un fluture inocent, graţios şi înamorat) am trăit – datorită marelui regizor şi om de cultură Sică Alexandrescu – momente de uriaşă bucurie şi performanţă profesională.Celor plecaţi să le fie amintirea luminoasă şi de neuitat!!!

IB: Se spune că actul creaţiei actorului este efemer. “Sculptură în zăpadă” spunea Lawrence Olivier. Iata, DVD-ul de faţă poate fi, este încă o şansă la nemurire…!

CS: Ioano, mamă, nu ştiu dacă le-am spus îndeajuns colegilor mei cât de mult i-am iubit, i-am admirat şi preţuit, cât de fericită am fost alături de ei sub reflectoare; nu am măsurat amplitudinea plecăciunii mele în faţa publicului, dar vreau să închei interviul ăsta scurt oferind cu reverenţă toată gratitudinea mea celor care mi-au prilejuit fericirea de a fi actriţă …
Ioana Bogdan