Classique.ro @ Blog

Pentru mine şi pentru colegul meu Aurel Miheleş, filmul DOUA LOZURI a avut întotdeauna o semnificaţie aparte. Este debutul nostru în cinematografia românească. Simt parcă şi acum, după atâtea decenii, emoţia a doi tineri regizori iesţi de pe băncile facultăţii care, dovedind o propensiune deosebită pentru fantezia comică, au avut curajul să facă un film pe un text caragealian. Şi nu după una dintre marile sale scrieri dramaturgice ci după o lucrare de mică respiraţie, nuvela “Două loturi”. Am schimbat puţin titlul pentru a fi mai la îndemana spectatorilor din anii…Ca şi personajul nostru din film, Dl.Lefter Popescu, ne-am antrenat într-o goană nebunească dupa lozul cel mare, caştigator. Reacţia publicului şi a criticilor, succesul şi longevitatea filmului, ne fac să credem că … noi am avut mai mult noroc şi am caştigat… (Citat din cronica vremii)
La prima impresie, filmul nostru pare o comedie spumoasă, hazlie, dar privindu-l cu mai multă atenţie, povestea ghinionistului nostru personaj se ţese pe o canava de-a dreptul tragică. Paşnicul şi banalul domn Popescu, contopist conştiincios, suportă tot mai greu abuzurile şi teroarea unui şef despotic. Nu vede eliberarea sa din acest coşmar zilnic decât printr- o intervenţie a Providenţei – un câştig la loterie. Şi, atunci când e convins că l-a luat pe Dumnezeu de picior, Fortuna îi dă cu tifla aducându-l în pragul demenţei. Noi am considerat că trebuie să insistam asupra acestui aspect accentuând finalului tragic al personajului, chiar depăsind puţin textul scris de nenea Iancu Caragiale. Faptul că functionarul modest si corect ( anihilat de teroarea unui şef la fel de mediocru ca şi el dar mai puţin onest), nu găseşte o solutie activă, radicală de a evada din insuportabilul său cerc existential şi se multumeste cu speranţa într-o minune…ceea ce îl duce la pierderea raţiunii. Cred şi acum că apariţia flaşnetarului, interpretat magistral de marele actor Ion Iancovescu şi comentariul susţinut de vocea inconfundabilă a unui alt genial actor – Radu Beligan – creşte tensiunea din finalul filmului şi-l determină pe spectator să lase de-o parte momentele de comedie si să privească cu atenţie, măcar o clipă, la propria sa viaţă… Despre Marele Actor – cu majuscule – Grigore Vasiliu Birlic cred şi astăzi că a realizat in DOUA LOZURI, “rolul vieţii sale” din cinematografia romanească. Zecile, sutele de nuanţe ale mimicii sale au desenat pe ecran scene paroxistice de comedie şi de tragedie, făcând dintr-o nuvelă un film de referinţă. El a conturat magistral un personaj cu doua feţe, una modesta şi înduioşitoare în banalitatea sa şi alta eroică, de un curaj nebun, din nefericire hilar, precar şi inutil…Birlic a făcut din filmul DOUA LOZURI un fel de suită de scene memorabile. Amintiţi-vă patru scene esenţiale: scena camerei devastate de cautarea biletelor de loterie, scena găsirii acestora…cu baletul acela incredibil al degetelor, scena în care dl.Lefter Popescu se crede “atot-puternicul Popescu”şi demisionează fericit…Ca răzbunare supremă, zmulge din mainile altor functionari dosare groase şi le trunca în aer, împrăştiind sute de file de hârtie pe treptele fără sfârşit…Să nu uităm scena delirantă, în care se caţără pe candelabru repetând ca un mecanism stricat replica, devenită celebră, “vice-versa”….
Pe maestru ca şi pe ceilalţi actori din distribuţie, pe toţi oamenii cu care am lucrat pe platoul de filmare, pe toţi cei care au contribuit la reuşita acestui prim film al nostru, Gheorghe Naghi si Aurel Miheleş îi aplaudă cu toată căldura, ca la premieră, şi le mulţumesc cu recunoştinţă!
Gheorghe Naghi- regizor