Calatoriile lui Pin-Pin
Regizoarea Luminiţa Cazacu despre eroul principal al filmului de desen animat “Călătoriile lui Pin-Pin”
„Prima dată l-am cunoscut pe Pin-Pin la delfinariul din Mamaia. În afara numărului său de acrobaţie în bazin, în pauze se plimba printre bănci şi spectatori. Era foarte blând şi se comporta ca un căţel. Luni de zile trăise pe un vapor între marinari şi devenise foarte sociabil. Mai târziu, când am revenit să-l filmez, căci mă hotărâsem să-l fac erou de film, ne-am imprietenit cu adevărat. Venea să-l scarpin pe cap şi mă atenţiona bătând cu ciocul pe picior să-i mai dau un peştişor, căci aveam tot timpul provizii. Pe Pin-Pin real îl puteţi vedea în pregenericul filmului, înainte să se transforme în eroul de desen animat.”
Luminiţa Cazacu