Classique.ro @ Blog

Archive for august, 2011

MANOLE MARCUS
(n. 8 ianuarie 1928 – d. 12 octombrie 1994)
În 1955 a absolvit Institutul Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“.
Începe să realizeze filme de comedie cum ar fi: Nu vreau să mă însor (1960), Cartierul veseliei (1964).
Talentul său de regizor începe să devină apreciat şi recunoscut după realizarea unor filme cu ton dramatic: Zodia fecioarei (1966), Canarul şi viscolul (1969), Puterea şi adevărul (1971), etc.
Apogeul carierei sale artistice, într-o epocă în care era greu să spui cu uşurinţă adevărul, (libertatea „cuvântului“ fiind îngrădită) este reprezentat de: Actorul şi sălbaticii (1974) şi Operaţiunea Monstrul (1976), o dramă şi o comedie, ce reuşesc uneori chiar prin mesaje subliminale să transmită emoţii puternice, să transforme caractere. Ele au impresionat atât criticii vremii, dar mai ales publicul larg.
Regizor celebru, uneori și scenarist, a fost un poet al interferențelor dintre destinele individuale și marea mișcare generală a societății în care a trăit.
A lucrat cu mari actori, construind eroi credibili, caractere puternice şi complexe, care vor rămâne de neuitat în memoria publicului cinefil.
Mulți dintre actorii care au jucat în filmele regizate de Manole Marcus au fost răsplătiți cu numeroase premii de interpretare.
FILMOGRAFIE:
- Regizor: La mere (1953) şi Viaţa nu iartă (1957) – în colaborare cu Iulian Mihu; Într-o dimineaţă (1959); Nu vreau să mă însor (1960); Străzile au amintiri (1961); Cartierul veseliei (1964); Zodia fecioarei (1966); Singur (1968); Canarul şi viscolul (1969) – peliculă, în a cărei coloană sonoră a intrat piesa Canarul a formaţiei Phoenix, a fost interzisă la începutul anilor şaptezeci; Puterea şi adevărul (1971); Conspirația (1972); Capcana (1973); Departe de Tipperary (1973); Actorul şi sălbaticii (1974); Operaţiunea Monstrul (1976); Cianura şi picătura de ploaie (1978); Omul care ne trebuie (1979); Punga cu libelule (1980); Non – stop (1981); Orgolii (1981); Ca-n filme (1983); Mitică Popescu (1984); Marea sfidare (1989); Vâltoarea (1989)
- Scenarist: La mere şi Viaţa nu iartă (în colaborare cu Iulian Mihu); Cartierul veseliei (în colaborare cu Ioan Grigorescu); Cianura şi picătura de ploaie (în colaborare cu Virgil Mogoş); Non – stop ; Orgolii
- Actor: Actorul şi sălbaticii – (Pictorul)
PREMII:
Cartierul Veseliei – Premiul pentru cea mai bună regie, la Festivalul Naţional al Filmului de la Mamaia, 1965; Zodia Fecioarei – Diploma de onoare şi trofeul „Dama del Paraguas“ la Festivalul Internaţional al Filmului de la Barcelona, 1967; Puterea și Adevărul – Premiul ACIN, 1972; Actorul şi sălbaticii – Nominalizare la Marele Premiu la Festivalul de Film de la Moscova, 1975 şi două premii ACIN: Premiul Special al Juriului pentru regie şi Premiul de interpretare masculină (Toma Caragiu); Omul care ne trebuie – Premiu ACIN, 1979

TOMA CARAGIU
Toma Caragiu s-a născut la 21 august 1925, într-o familie aromână, din Grecia, care se stabileşte în 1940 la Ploieşti. Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile şi intră la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică Bucureşti pe care îl absolvă în anul 1945. Temperament vulcanic, secondat de o gândire artistică profundă, Toma Caragiu era capabil să-şi construiască rolurile într-un mod unic, făcându-le să devină antologice.
A jucat în egală măsură: comedie, dramă, tragedie, vodevil, revistă. A trecut de la rolurile clasice, la glumele spuse cu inegalabilul său haz în spectacolele de varietăţi, sau la rolurile interpretate în zecile de producţii cinematografice. Nimeni nu putea rosti replicile aşa cum o făcea el. Timbrul vocii lui ţi se întipărește în memorie. Nu are un public, aşa în general, are mii şi milioane de spectatori şi telespectatori, care îl adoră.
Ca actor de film, a realizat un rol de excepţie în Actorul şi sălbaticii şi a fost distins cu premiul ACIN, pentru interpretare masculină. Filmografia sa număra peste 40 de roluri.
A jucat în serialele de televiziune: Neînfricaţii, Un august în flăcări, Urmărirea şi a apărut în numeroase emisiuni de televiziune, cu momente antologice care i-au asigurat drumul spre inima oamenilor. A jucat în mii de reprezentaţii de teatru.
Dispariţia sa prematură, la cutremurul din 4 martie 1977, a însemnat o imensă pierdere.

Din flayerul DVD-ului ACTORUL ŞI SĂLBATICII:

„Atu-ul filmului îl reprezintă excelentul scenariu al lui Titus Popovici, amalgamând genuri diferite precum estrada, burlescul, pamfletul şi chiar rechizitoriul politic, care le asigură, mai ales lui Caragiu şi Diaconu, apariţii de excepţie.“
Tudor Caranfil

„Sub chipul şi în mâna lui Toma Caragiu, nea Costică Caratase are vulgaritatea mulată pe candoare, ironia pe subtilitate şi geniul comic pe conştiinţa genială a propriei valori, a forţei lui de armă. Personaj care lasă frâu liber tragicului şi comicului din el, loc pentru muşcătura ascuţită a ironiei şi pentru nodul ridicat în gât de prezenţa unei tristeţi copleşitoare.“
Eva Sârbu

„Meşteşugar echilibrat, regizorul Manole Marcus ştie să răspundă, în filmele sale – barometre sensibile la jocul deschiderilor politice – apreciate în epocă ca modele estetico-profesionale, cu promptitudine, dar şi cu o anumită decenţă, mizând pe capacitatea sa de a nara coerent precum şi pe prestaţia unor actori de marcă.“
Cristina Corciovescu, Bujor T. Rîpeanu

ÎNCHINARE
În acolada asta de vreme, agonisind peste şaizeci de ani de când tot cotrobăi prin desaga actoriei româneşti, doar de două ori mi-am dorit „să fiu“ un anumit destin, pe care noi îl numim „personaj“.
Prima oară a trebuit să-l conving pe scenarist, scriitorul Titus Popovici ( din mereu şi pentru multă vreme cel mai – cel mai dintre dânşii) şi pe regizor, Manole Marcus, autorul atâtor izbânzi cinematografice… şi ale subsemnatului – personajul Fridman din filmul pe care îl veţi vedea.
A doua oară nu am avut parte de binecuvântarea autorului pentru simplul motiv că „Nenea Iancu“ s-a cam grăbit şi nu a mai apucat să vadă spectacolul fantastic de adevărat cu „Scrisoarea pierdută“ inventat de Alexandru Tocilescu pe scena Teatrului Naţional. „Toca“ m-a aruncat în caracterul lui Farfuridi, să mă lupt cu Ştefan Iordache, marele Caţavencu.
Îndeletnicirea actoricească poate deveni artă doar atunci când actorul „parcurge“ drumul de la el „actorul“ la dânsul „personajul“. Succesul acestui demers este determinat de lungimea umbrei de risc asumat de actor, privegheat de regizor , ajutat de partener.
Împreună cu Marele – Toma – Caragiu, soarta mea artistică din filmul ACTORUL ŞI SĂLBATICII a fost binecuvântată cu o izbândă, pe care o închin cu dragoste şi respect spectatorului nostru în amintirea celor mai grăbiţi dintre noi.
Mircea Albulescu

Astăzi ACTORUL ŞI SĂLBATICII este un film bun, cu actori extraordinari, cu o poveste frumoasă, o regie sobră, impecabilă, un film care trece peste orice modă, unul dintre filmele pe care ar trebui să le băgăm într-un seif pentru a fi scoase peste 100 de ani.
Atunci însă, în ’74, a fost mult mai mult pentru că toţi ştiam că nu era vorba despre legionari, ci despre bolşevici, şi asta la vremea aceea era de un curaj nemaipomenit.
Apoi, vârful de glorie al lui Caragiu, presărat cu umorul lui Marin Moraru, cu frumuseţea sobră a Margaretei Pogonat şi a Mariei Chira, cu contorsionatul Albulescu, cu naivul Zamfirescu, cu pălăria mea de comisar şi… un final ca un strigăt.
Aşa cum copiii făcuţi din dragoste sunt cei mai reuşiţi, noi am dansat, am cântat şi am râs pentru dumneavoastră cei de atunci, cei de azi şi cei de peste 100 de ani.
Mircea Diaconu

A fost un film greu. Cu distribuţie mare şi „grea“. Cu deviz mare, dar pe mâna unui regizor greu ca valoare. A fost un film frumos, bine făcut, film de referinţă în istoria cinematografiei româneşti. Pentru mine, un rol mai altfel, mai solicitant, dar mai iubit. Un film trist şi vesel , ca viaţa.
Margareta Pogonat

ACTORUL ŞI SĂLBATICII

Filmul, pseudo-biografic, este inspirat din viaţa actorului Constantin Tănase, vedetă şi animator al teatrului românesc de revistă, renumit pentru cupletele sale satirico-politice în perioada interbelică. În acelaşi timp, filmul reprezintă un virulent atac împotriva nazismului şi a mişcării legionare. De fapt este un manifest artistic împotriva tiraniei, a totalitarismului regimului ceauşist (cenzura vremii n-ar fi permis un asemenea mesaj). Costică Caratase (Toma Caragiu) este vedeta şi directorul teatrului de revistă „Vox“. Unul din cupletele premierei pe care o pregăteşte, este o satiră usturătoare la adresa naziştilor şi a Gărzii de Fier. Atât Caratase, cât şi textierul său, Ionel Fridman (Mircea Albulescu), rezistă presiunilor legionare; Fridman plăteşte cu viaţa îndrăzneala de a termina textul. Nimeni nu-l poate determina însă pe „marele actor“ să renunţe. Nici comisarul Radu Toma (Mircea Diaconu), nici soţia (Margareta Pogonat), nici valetul Vasilică (Marin Moraru), nici fiica, pe care o adora (Maria Chira). Seara premierei devine un strălucitor spectacol de revistă, dar şi un moment de maximă încărcătură emoţională… cu final previzibil.

Premii:
Nominalizare la Marele Premiu la Festivalul de Film de la Moscova, 1975
Două premii ACIN: Premiul Special al Juriului pentru regie şi Premiul de interpretare masculină – Toma Caragiu

Distribuţia: Toma CARAGIU, Mircea ALBULESCU, Margareta POGONAT, Ion BESOIU, Mircea DIACONU,
Carmen PETRESCU, Maria CHIRA, George PAUL AVRAM, Marin MORARU, Ovidiu IULIU MOLDOVAN,
Carmen BERBECARU, Gheorghe ȘIMONCA, Florin ZAMFIRESCU, Lucia BOGA, Lia ŞAHIGHIAN,
Tricy ABRAMOVICI, Zephi ALŞEC, Cornel CIUPERCESCU, Constantin DINULESCU

Scenariul: TITUS POPOVICI • Coregrafia: CORNEL PATRICHI • Machiaj: IOANA MOCANU • Montaj: LUCIA ANTON
Muzica: GEORGE GRIGORIU • Melodii de: ION VASILESCU, MIŞU IANCU • Sunet: ing. BUJOR SURU
Decoruri: VIRGIL MOISE • Costume: TOMINA • Imagine: NICU STAN • Regia: MANOLE MARCUS

O producție: Casa de filme 4, © 1974 / Editat în format DVD: E-MEDIA®

Durata totală: 153 min. • DVD/PAL • Color • Regiunea: All • Format 4:3 • Sunet: Stereo