Classique.ro @ Blog

Archive for the ‘Filme’ Category

Filmul francez DIABOLICELE ( “LES DIABOLIQUES”)
acum pe DVD
Unul dintre cele mai bune thrillere făcute vreodată
E-MEDIA a editat pentru piaţa audio-vizuală, un nou film din suita de pelicule franţuzesti, de colecţie, sub licenţă TF1- DIABOLICELE ( “LES DIABOLIQUES”). Scenariul (H.G. Clouzot şi Jérôme Geronimi) bazat pe o incitantă şi surprinzătoare intrigă, are pe generic mari vedete internaţionale: Simone Signoret, Vera Clouzot, Paul Meurisse. DIABOLICELE reprezintă pentru cinematografia franceză o pagină remarcabilă: este cotat ca fiind unul din primele thrillere din istoria cinematografiei. Regizorul Henri-Georges Clouzot al cărui nume este asociat cu cel al lui Hitchcock, a construit un impecabil film de suspans. Un bărbat domină şi terorizează două femei foarte frumoase: una-i e nevastă şi cealaltă amantă. Una e timidă şi bolnăvicioasă, cealaltă e sexy şi sigură pe sine. Ura celor 2 femei le face să se unească împotriva celui care le tiranizează, pentru a scăpa de el, dar deznodămâtul este ceea ce se poate numi „al unei poveşti cu final neaşteptat”: o poveste de groază, crudă, plină de mister ce ne ţine cu sufletul la gură. Din arsenalul bine cunoscut, folosit în thrillere, regizorul Henri-Georges Clouzot nu foloseşte sângele, armele, crimele multiple, detaliile şocante, ororile care te fac să întorci privirea( aşa cum se obişnuieşte azi). Emoţia, tensiunea, suspansul devin copleşitoare de la o scenă la alta, numai prin felul în care sunt folosite mijloacele cinematografice, prin ceea ce se sugerează, din priviri, detalii, lumini şi umbre.
Recunoscându-i-se meritele, filmul DIABOLICELE, un thriller clasic, a fost distins cu numeroase premii:
• Premiul Special Edgar pentru cel mai bun film străin la Edgar Allan Poe Awards, SUA, 1956
• Cel mai bun film străin la NYFCC Award (New York Film Critics Circle Awards), SUA, 1955
• Cel mai bun regizor în cadrul Premiilor Louis Delluc, Franţa,1954
Povestea DIABOLICELOR, este atât de bine scrisă şi regizată încât a inspirat alţi doi regizori, care au ales-o pentru a realiza doua remak-uri cu acelaşi titlu, în SUA. Unul în anul 1974, şi altul în anul 1996, la care coscenarist este chiar Henri-Georges Clouzot, si care îi are în distribuţie pe: Sharon Stone, Isabelle Adjani, Chazz Palminteri.
Nu v-am povestit mai mult despre intriga filmului, pentru că el se termină cu o rugăminte şi un îndemn din partea realizatorilor, pe care o respect: „Nu fiţi diabolici! Nu le povestiţi prietenilor acest film! ”. Dar vă invit cu multă caldură: revedeti sau vedeţi acest film de excepţie.
Geta Chira

Pentru că E-MEDIA doreşte să vă ofere filme frantuzeşti de colecţie, sub licenţă TF1. Astfel vă prilejuieşte reîntâlnirea, dacă aţi văzut filmul, sau întalnirea, dacă nu l-aţi văzut, cu unul din cei mai mari actori de comedie ai tuturor timpurilor – Fernandel.
Cinematografia franceză este prezentă cu această comedie devenită antologică – OAIA CU 5 PICIOARE, în toate topurile dedicate filmelor de referinţă. Care e subiectul? Eduard, tatăl unei serii de cvintupleţi, care îl face celebru prin performanţă în oraşelul său natal, se hotărăşte să-şi adune toate cele 5 progenituri, având destine diferite şi fiind împrăstiaţi în toată lumea, la sărbătoarea urbei. Până aici parcă nimic spectaculos. Numai că regizorul Henri Verneuil a avut o idee genială bazându-se pe un scenariu plin de situaţii comice: să-l pună pe Fernandel să interpreteze 6 roluri distincte ( tatăl şi cei 5 copiii) – realizând un magistral recital actoricesc, alături de alte vedete ale ecranului: Louis de Funès, Françoise Arnoul. O comedie spumoasă, în regia lui Henri Verneuil, care a fost nominalizată la Premiul Oscar, secţiunea „Cel mai bun scenariu”(1954). Un amănunt picant: filmul la vremea respectivă a fost considerat unul îndrăzneţ ( nerecomandat copiilor), deoarece câteva imagini „ mai decoltate”ale unor cliente într-un salon de înfrumuseţare au stârnit oarece vâlvă. Şi azi, după ani de la realizarea lui, nota acordată peliculei OAIA CU 5 PICIOARE în diferite topuri de film este maximă, fiind marcată cu multe stele **********.
Dar cine este Fernandel?
Pe numele adevarat Fernand Joseph Désiré Contandin se năştea la Marsilia, în anul 1903, unul din cei mai mari şi populari actori de comedie ai lumii. Pseudonimul Fernandel i se trage de la mama iubitei lui. Aceasta ori de câte ori îl vedea îi spunea fiicei sale: „Voila le FERNAND D’ELLE” ( Iată-l pe Fernand al ei). Şi aşa i-a rămas numele. Tipul de personaj creat de el este unul bonom, simplu, poate chiar prostuţ. Deloc frumos, dar plin de farmec, Fernandel a fost botezat : „comedianul cu zâmbet cabalin”. Simpla lui apariţie pe ecran stârneşte hohotea de râs. Timp de 40 de ani a fost considerat cel mai bun actor de comedie al Franţei. A jucat în peste 150 de pelicule, în spectacole de music-hall şi operete, a fost distribuit în filme americane şi italiene, a fost regizor şi co-producător.
Iată numai câteva din numeroasele premii şi distincţii primite de Fernandel drept răsplată pentru talentul său inegalabil:
• 1949: Marele Premiu Mondial al Râsului
• 1953: Cavaler al “Legiunii de Onoare”
• 1960: Cavaler al Artelor şi Literelor
• 1964: Premiul “Georges Courteline” pentru umor
• 1970: Marele Premiu al Cinematografiei Franceze
Şi în încheiere vă invit să petreceţi alături de cei dragi momente pline de haz şi bună dispoziţie într-o companie artistică selectă, vizionând pe DVD super-comedia OAIA CU 5 PICIOARE

Geta Chira

Dupa Colecţia de filme cu ALAIN DELON, editatǎ anul trecut sub licenta Casei de filme Pathé (Paris), E-MEDIA revine pe piata noastrǎ audo-vizuala cu o nouǎ suita de 4 filme frantuzesti, sub licentǎ TF-1, realizate intre anii 1955 – 1976; filme cu palpitante aventuri romantice şi o comedie savuroasa de excepţie. Poveşti care se regǎsesc în amintirile mai multor generaţii deoarece pe genericele lor figureaza nume celebre ale unor mari vedete internationale ale timpului, chipuri care au înflacǎrat inimile inimile admiratoarelor şi ale iubitorilor de aventuri de capǎ şi spadǎ. Vi le prezentam pe fiecare în parte:
Laleaua Neagra, Diabolicele, Oaia cu 5 picioare, Cocosatul.

“Omul primeşte întotdeauna prea mult de la soartă ca să fie fericit şi destul ca să nu fie” – este fraza cu care Dumas caracterizeazǎ aventurile lui Julien de Saint Preux întruchipat de unul dintre cei mai seducatori barbati ai ecranului din toate timpurile: ALAIN DELON.
Ecranizarea celebrului roman de Alexandre Dumas ( coproducţie franco-italo-spaniol) a ridicat la cote uriaşe faima şi popularitatea tânǎrului actor, pe atunci, al cǎrui chip şi nume s-au aflat, decenii la rând, în visele tuturor a milioane de doamne şi domnişoare precum şi în admiraţia iubitorilor de aventuri romantice de capǎ şi spadǎ. Sǎ fi vǎzut, atunci, numai o datǎ filmul la cinema era o”impietate”. Deaceea, liceenii deceniului 6 umpleau sǎlile cinematografelor de la matinee pâna la ultimul spectacol. Aventuri cu panaş, mistere, farse inteligente, dueluri, sǎrutari furate din fuga calului, lovituri maiastre de spadă, încăierări, urmăriri, suspans si… dragoste frumoqsǎ, purǎ şi adevaratǎ pentru care nici un sacrificiu nu e mult. Totul lasate în seama actorilor,regizorului si operatorilor. Fǎrǎ efecte speciale…
Sinopsis: În iunie 1789, In plina efervescenţǎ politico-socialǎ, cu câteva zile înainte de căderea Bastiliei, nobilii sunt atacaţi de un cavaler misterios, care îşi “semneaza” faptele de vitejie lăsând în urma sa o Lalea neagră. Acest justiţiar mascat, este Julien de Saint Preux, gata să îşi dea viata pentru triumful ideilor sale de libertate. În timpul unei expediţii, Julien a cazut într-o capcană pusa la cale de inamicul sǎu , locotenentul de poliţie La Mouche (Musca). Incidentul îi lasǎ “ca amintire”, o tăietură adâncǎ pe faţă, semn care-l face recunoscut oricum si oriunde. Aşa cǎ Julien, ca si Zoro îşi pune o mascǎ masca pentru a se proteja de ochii rǎu-voitori ai poliţiei si nobilimii ….Şi ca lupta sa sǎ aibe întotdeauna sorţi de izbândǎ, iar misterul sǎ fie total, îsi creazǎ alibiuri perfecte, apelând la fratele său geamăn, Guillaume de Saint Preux care-l înlocuieşte la nevoie. Astfel este asiguratǎ continuitatea misterului Lalelei negre, floarea simbol care tulbura somnul duşmanilor sǎi.
Din distribuţie au mai fǎcut parte: frumoasa actriţǎ italianǎ Virna Lisi, Dawn Addams, Akim Tamiroff, Adolfo Marsillach, Georges Rigaud, Laura Valenzuela, Robert Manuel, şi alţii.

NOTA: Difuzat la TVR, în 2004, filmul Laleaua neagrǎ, a înregistrat o audienţǎ impresionantǎ: 10- rating şi 20- sharing. Alain Delon, actor carismatic, scenarist, producator, idol pentru generaţii şi generaţii de tineri, s-a nǎscut la 8 nov. 1935. Scorpion, brunet cu ochi albastri. Delon nu are studii de actor.
Viaţa lui Delon nu a început însǎ în cercurile suspuse ale Parisului. Dupǎ ce a participat activ, la vârsta de 17 ani, în rǎzboiul din Indochina se întoarce în 1956 în Franţa. Lucreazǎ într-o piaţǎ parizianǎ de zarzavaturi şi ia lectii de actorie. Are o adolescentǎ şi o tinereţe tumultoase. Avea 29 de ani cand a jucat în Laleaua neagrǎ. A interpretat eroi de neuitat în peste 87 de filme, deveninnd sex simbolul anilor ’60-’80. Iniţial s-a remarcat în filmele de capă şi spadǎ, în care a impresionat prin eleganţa deosebită a stilului în care duela. Ulterior, a înscris în palmares-ul sǎu filme mari ale cinematografiei europene: Ghepardul, Rocco şi fraţii sǎi, Samuraiul, Zorro, Clanul sicilienilor, Eclipsa, Piscina, Afacerea Pigot, Trei oameni periculoşi, Diavolul si cele 10 porunci, Întoarcerea lui Casanova, Noul val, A fost cândva hoţ, serialul de televiziune Frank Riva ( 10 ep.in 2003) şi multe altele. În 1979 intrǎ pe piaţa americanǎ. S-a remarcat în filme poliţiste, atât cu roluri pozitive cǎt si negative. Coleg de genereraţie cu Paul Bellmondo, cei doi au alcatuit un cuple celebru: star si anti-starul. Timp de 5 Delon decenii, a jucat sub bagheta celor mai mari regizori ai vremi: Yves d’Allegret, Selznick, Rene Clement, Visconti, Antonioni, Melville, Verneuil, Agnes Varda, Godard ş.a. A avut ca parteneri mari actori americani şi europeni: Birigitte Bardot, Claudia Cardinale, Jean Gabin, Monica Vitti, Simone Signoret, Mireille D’arc, Ch. Bronson, Romy Scneider, Lino Ventura, Amedeo Nazzari, Annie Girardot. Are un fiu, Antjhony Delon şi trǎieşte actualmente în Elveţia.
Pentru gloria artisticǎ adusǎ ţǎrii sale, Franţa recunoscatoare i-a acordat lui Alain Delon titlul onorific de Ofiţer al Legiunii de Onoare.

Aceste randuri mi-au fost inspirate de mai multe intrebari venite din partea iubitorilor de film, care fie ne-au scris, fie ne-au telefonat interesandu-se ce filme sau programe romanesti cu titraj in limbi straine se gasesc pe site-ul nostru www.filmedecolectie.ro
Venind in intampinarea dorintelor dv. am alcatuit o lista cu titlurile DVD-urilor si limbile straine in care sunt traduse.

• Film artistic D’ALE CARNAVALULUI
Seria: Filme de Colectie
Subtitrare: Engleza / Franceza

• Film artistic TELEGRAME
Seria: Filme de Colectie
Subtitrare: Engleza / Franceza

•Documentar : BRASOV .
Colectia: Nicolae Mărgineanu
Subtitrare: engleză, franceză, germană, spaniolă şi română

• Documentar: CASTELUL BRAN .
Colectia: Nicolae Mărgineanu
Subtitrare: română, engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană şi japoneză

• Documentar: SIGHISOARA MEDIEVALA .
Subtitrare: Engleza/ Franceza

• Film artistic: SECVENTE Colectia: Alexandru Tatos
Subtitrare: engleza,franceza, germana, spaniola

• Film artistic SECRETUL ARMEI…SECRETE Colectia: Alexandru Tatos Subtitrare: engleza, franceza, germana, spaniola

• Film artistic DUIOS ANASTASIA TRECEA
Subtitrare: Engleza, Franceza, Germana, Spaniola

• Film artistic MERE ROSII Subtitrare: Engleza, Franceza, Germana, Spaniola

• Documentar: DESTINUL MARESALULUI. Iubit si hulit in egala masura, considerat mare roman, ori tradator al neamului, e greu sa intelegi personalitatea Maresalului Ion Antonescu fara a-i cunoaste faptele. Le veti afla cu adevarat, vizionand documentarul ” DESTINUL MARESALULUI ” Subtitrare: Engleza

Regizoarea Luminiţa Cazacu despre eroul principal al filmului de desen animat “Călătoriile lui Pin-Pin”

„Prima dată l-am cunoscut pe Pin-Pin la delfinariul din Mamaia. În afara numărului său de acrobaţie în bazin, în pauze se plimba printre bănci şi spectatori. Era foarte blând şi se comporta ca un căţel. Luni de zile trăise pe un vapor între marinari şi devenise foarte sociabil. Mai târziu, când am revenit să-l filmez, căci mă hotărâsem să-l fac erou de film, ne-am imprietenit cu adevărat. Venea să-l scarpin pe cap şi mă atenţiona bătând cu ciocul pe picior să-i mai dau un peştişor, căci aveam tot timpul provizii. Pe Pin-Pin real îl puteţi vedea în pregenericul filmului, înainte să se transforme în eroul de desen animat.”

Luminiţa Cazacu

Pentru mine şi pentru colegul meu Aurel Miheleş, filmul DOUA LOZURI a avut întotdeauna o semnificaţie aparte. Este debutul nostru în cinematografia românească. Simt parcă şi acum, după atâtea decenii, emoţia a doi tineri regizori iesţi de pe băncile facultăţii care, dovedind o propensiune deosebită pentru fantezia comică, au avut curajul să facă un film pe un text caragealian. Şi nu după una dintre marile sale scrieri dramaturgice ci după o lucrare de mică respiraţie, nuvela “Două loturi”. Am schimbat puţin titlul pentru a fi mai la îndemana spectatorilor din anii…Ca şi personajul nostru din film, Dl.Lefter Popescu, ne-am antrenat într-o goană nebunească dupa lozul cel mare, caştigator. Reacţia publicului şi a criticilor, succesul şi longevitatea filmului, ne fac să credem că … noi am avut mai mult noroc şi am caştigat… (Citat din cronica vremii)
La prima impresie, filmul nostru pare o comedie spumoasă, hazlie, dar privindu-l cu mai multă atenţie, povestea ghinionistului nostru personaj se ţese pe o canava de-a dreptul tragică. Paşnicul şi banalul domn Popescu, contopist conştiincios, suportă tot mai greu abuzurile şi teroarea unui şef despotic. Nu vede eliberarea sa din acest coşmar zilnic decât printr- o intervenţie a Providenţei – un câştig la loterie. Şi, atunci când e convins că l-a luat pe Dumnezeu de picior, Fortuna îi dă cu tifla aducându-l în pragul demenţei. Noi am considerat că trebuie să insistam asupra acestui aspect accentuând finalului tragic al personajului, chiar depăsind puţin textul scris de nenea Iancu Caragiale. Faptul că functionarul modest si corect ( anihilat de teroarea unui şef la fel de mediocru ca şi el dar mai puţin onest), nu găseşte o solutie activă, radicală de a evada din insuportabilul său cerc existential şi se multumeste cu speranţa într-o minune…ceea ce îl duce la pierderea raţiunii. Cred şi acum că apariţia flaşnetarului, interpretat magistral de marele actor Ion Iancovescu şi comentariul susţinut de vocea inconfundabilă a unui alt genial actor – Radu Beligan – creşte tensiunea din finalul filmului şi-l determină pe spectator să lase de-o parte momentele de comedie si să privească cu atenţie, măcar o clipă, la propria sa viaţă… Despre Marele Actor – cu majuscule – Grigore Vasiliu Birlic cred şi astăzi că a realizat in DOUA LOZURI, “rolul vieţii sale” din cinematografia romanească. Zecile, sutele de nuanţe ale mimicii sale au desenat pe ecran scene paroxistice de comedie şi de tragedie, făcând dintr-o nuvelă un film de referinţă. El a conturat magistral un personaj cu doua feţe, una modesta şi înduioşitoare în banalitatea sa şi alta eroică, de un curaj nebun, din nefericire hilar, precar şi inutil…Birlic a făcut din filmul DOUA LOZURI un fel de suită de scene memorabile. Amintiţi-vă patru scene esenţiale: scena camerei devastate de cautarea biletelor de loterie, scena găsirii acestora…cu baletul acela incredibil al degetelor, scena în care dl.Lefter Popescu se crede “atot-puternicul Popescu”şi demisionează fericit…Ca răzbunare supremă, zmulge din mainile altor functionari dosare groase şi le trunca în aer, împrăştiind sute de file de hârtie pe treptele fără sfârşit…Să nu uităm scena delirantă, în care se caţără pe candelabru repetând ca un mecanism stricat replica, devenită celebră, “vice-versa”….
Pe maestru ca şi pe ceilalţi actori din distribuţie, pe toţi oamenii cu care am lucrat pe platoul de filmare, pe toţi cei care au contribuit la reuşita acestui prim film al nostru, Gheorghe Naghi si Aurel Miheleş îi aplaudă cu toată căldura, ca la premieră, şi le mulţumesc cu recunoştinţă!
Gheorghe Naghi- regizor

Filmul DOUĂ LOZURI ( 1957)
Ecranizare după schiţa lui I. L. Caragiale Două Loturi
de Jean Georgescu, Aurel Miheleş, Gheorghe Naghi

ACEST DVD pune la dispozitia publicului una dintre cele mai reusite transpuneri cinematografice din opera lui I.L. Caragiale. Aceste pelicule , realizate în anii 50 -70, alcatuiesc o fresca vie, in care putem vedea cu claritate moravurile generatiilor trecute, atat de prezente si timpul ile noastre. Caragiale ne da prilejul sa ne privim in oglinda fara sa ne mintim. Depinde de noi daca vedem doar umorul spumos sau patrundem in profunzimea textului pentru a pipai “ talcul” povestilor sale. Filmele ofera in plus si o intalnire de mare impact cu “galeria de aur” a titanilor scenei romanesti: Gr. Vasiliu Bilic, Al. Giugaru, Elvira Godeanu, Costache Antoniu, Ion Fintesteanu, Niki Atanasiu, Carmen Stanescu, Marcel Anghelescu, Radu Beligan, Ion Lucian, Cella Dima, Stefan Ciubotarasu, V. Tastaman, Florica Demion, Miluta Gheorghiu, Mircea Crisan, Horia Serbanescu, şi multi, multi altii, nume intrate in legenda si constiinta noastra colectiva. Am dori ca primul beneficiar al demersului nostru de restituire a valorilor culturale romanesti, in conditii tehnice moderne, sa fie tanarul de astazi, pentru care si Nenea Iancu Caragiale si marii interpreti ai personajelor sale, prind viata…din nou!

“Mi se pare ca televiziunea a nenorocit putin lumea. A legat-o de ea.”-
spunea cu umor maestrul Jean Georgescu.
Noi, incercam sa legam si noi lumea de micul ecran al player-ului sau al computerului avand ca scop o campanie de restituiri cultural-artistice si demonstrand ca in Romania, “cultura are impact” daca este autentica si de substanta. Stim ca in mare parte, tanara generatie, mai ales adolescentuii nu manifesta atractie deosebita pentru lectura textelor clasice. Dorim ca DVD-urile nostre sa devina un util material didactic pentru elevi si studenti, familiarizandu-i cu creatia literara prin acest mijloc de documentare, “mai seducator”si mai familiar pentru ei, cum ar fi computerul si DVD-ul. Dar mai ales să potenţeze la maximum continutul, mesajul oricărui text, fie că este o ecranizare dupa o piesă celebră, sau o dupa nuvela. Vor înţelege că, asa cum scria Şerban Cioculescu:
“Caragiale nu şi-a urât semenii şi nu i-a dispreţuit. Prin firea sa sociabilă, a avut nenumărate prietenii. Mai mult, îi plăcea să stea de vorbă cu oameni simpli şi de rând, cu necunoscuţi, în care psihologul surprindea mai mult bun-simţ şi o rostire mai plastică decât la atâţi pretinşi intelectuali, din drojdia socială, avantajos ierarhizată. Aşadar, nu a putut crede în prostia fără leac a colectivităţii noastre, ci numai în aceea a unei obraznice şi tot atât de triviale suprastructuri. Aceasta l-a izgonit din ţară, prin nerecunoaşterea meritelor lui, prin umilinţele impuse caracterului său independent şi mândru, prin sensul zădărniciei şi al inoportunitaţii pe care-l dădeau artei şi artistului.”

In insemnarile sale adunate sub titlul:“Texte de supravietuire”, marele regizor Jean Georgescu (pionier al cinematografiei romanesti, vedeta europeana prin anii’30, pe cand lucra in Franta, alaturi de Cristian Jaques si Fernandel ), afirma: “Caragiale este alfa si omega spiritului comic si satiric al acestei natiuni. Pe lânga calitatea de literat, Caragiale a fost, s-ar putrea spune, si un mare “scenarist”. Nuvelele lui, schitele, piesele de teatru sunt in fond o suita de imagini conturate intr-o naratiune foarte cinematografica. Inainte de toate Caragiale este scenarist, el povesteste vizual. La 1900 nascocea scenarii fara sa stie ca vreodata schitele lui vor fi facute film. E colosal cât de multe ii poate sugera! “
In aceste conditii il va confisca computerul pe Caragiale scoţându-l din sălile de teatru şi cinema sau din paginile cărţilor? Nu este vorba despre o confiscare. Vreau sa cred ca e un alt mod de a-l citi pe Caragiale, o coniventa parafata de zâmbetul malitios mijit de sub mustata maestrului umorului românesc si universal…
Avem dovezi ca maturii si vârstnicii doresc sa revada aceste ecranizari cu plăcere, unii retraind bucuriile tineretii lor…alaturi de actorii preferati. Primul pas de a transla în alt limbaj aceste opere, dincolo de traditionala scenă a teatrului, l-a facut Radioul pe calea undelor hertziene. Cu foarte mare succes! Mii de ascultatori români, din generatiile miraculoasei cutii de lemn sau ebonită, nu pot uita nici astazi vocile actorilor interpreti şi nici vocea povestitorului care trebuia să localizeze actiunea, si descrie infatisarea, gesturile si straiele personajelor. A fost un prim exercitiu democratic de imaginatie si de atitudine, accesibil unui public de zeci si sute de mii de oameni. Au urmat discurile din vinil. Filmul si micul ecran au adus personajele – tot pe cale mediata – mult mai aproape de public, de marele public, contorizat intr-o audienta cu cifre de milioane de persoane. Japonezii spun ca impactul unui lucru” vazut” este de 10 ori mai mare decat impactul unui lucru”auzit”. şi a lumii româneşti trăitoare la răspântia dintre veacurile 19 şi 20.
Am fost intrebată dacă filmul redă opera caragealiană mai bine decât lectura.. Nu cred ca maniera de abordare (literara, teatrala sau cinematografica) a operei caragealiene reda mai bine sau mai putin bine societatea românească aflata in tranzitia politico- socială din secolul XIX catre secolulXX..Sigur ă scriitura, cartea, lectura te provoaca la un dialog direct si intim cu autorul şi cu universul lui. Cartea confera cititorului o libertate totala de interpretare şi atitudine. Importante sunt însă şi alte aspecte ale apropierii de opera lui Caragiale si anume atitudinea fata de opera, de contextul ei istoric, punctul pâna la care merge “originalitatea adaptarii”, in raport cu opera initială. Nu sunt sigură ca aducerea in scena, in jurul lui Trahanache si Tipatescu a unor comandouri anti-tero, avioane sau a altor simboluri specifice conflictelor lumii contemporane, poate potenta mai mult mesajul decât textul si regia imaginate de autor. Nu pentru ca aş fi nostalgică…ci pentru că geniul lui Caragiale nu a mers pe detalii exterioare ci pe esenţa de caracter a personajelor…Redingota cusuta de croitori autohtoni dupa moda pariziană, esarfa de sub gulerul scrobit, automatismele verbale şi caracterul versatil îi sunt suficiente “onorabilului domn” Catavencu şi alor săi ca să treaca instantaneu din opozitia politică zgomotoasă şi patriotardă în fruntea “ bucatelor” oferite de “puterea politica”.
Sigur că, filmul nu înlocuieste lectura, dar noi mizam pe faptul că vizionarea filmelor lui Jean Georgescu, Sica Alexandrescu, Ghe.Naghi si Aurel Miheles, piesele de teatru regizate de maestrul Liviu Ciulei sau Sorana Coroama Stanca, pe player sau pe computerul personal, poate constitui un gest comod şi seducator, dar şi un ajutor real pentru cunoasterea clasicilor literaturii române. DVD-urile aduc in casele oamenilor opera caragealiană (ca dealtfel a oricarui alt scriitor), fie prin ecranizari cinematografice cu distributii de legendă, fie prin adaptările succesive care s-au facut pe scandura scenei sau pe platourile televiziunilor cu generaţii succesive de actori. Impactul este important entru că piesele, schitele şi “momentele” nemuritoare lui nenea Iancu, vorbesc despre noi, despre firea noastra, despre viata nostra de zi cu zi.
Ca să construiesti şi să finalizezi un proiect de reconstruire a universul creat, acum mai bine de peste un secol ,de catre un uriaş dramaturg, recunoscut pe toate conti-
nentele, trebuie să crezi în şansa culturii românşti. Care este target-ul acestor DVD-uri? Păi, folosind o expresie de-a lui Caragiale, putem spune:
“Care va sa zica”, toată suflarea omeneasca, capabila sa faca haz de necaz.

Lucru dovedit de prezenta lui Caragiale in zeci de antologii literare in care autorul “Scrisorii pierdute” este prezentat alaturi de Homer, Esop, Ovidiu, la Fontaine, Balzac, Dickens, O.Wilde, L.Tolstoi, E.A.Poe, Dreiser, Gogol, Andersen, T.Bernard, Cehov. Stiati ca la Ploiesti, prin grija concetatenilor sai, exista O colectie de portrete Caragiale, cea mai mare colectie dedicata unei personalitati a culturii universale, semnate de peste 1000 de artisti de pe toate continenetele?
Cred ca DVD-urile cu transpunera operei caragealiene, ca si cele dedicate altor importanti scriitori români, n-ar trebuie să lipsească din nici o casa de româní!. Ne regasim in ele ca intr-o oglinda, cu toate bunele şi relele firii noastre, iar râsul sănătos sau zâmbetul melancolic ne dau speranţa de a fi mai buni…într-o lume mai bună….
Ioana Bogdan

„Am revăzut, după cincizeci de ani, filmul O noapte furtunoasă,într-o sală plină de tineri. Am fost uimit de prospețimea reacțiilor lor, de entuziasmul cu care au aplaudat o realizare făcută în conditii de pionierat, într-un studio de 18×11 metri, destinat sincronizărilor muzicale…Casa cu parter şi etaj a lui Dumitrache, curtea şi cherestigeria, grădina Union, străzi întregi, au fost realizate pe fragmente, atât cât se putea planta în spațiul”studio”-ului. Iar când , în decorul astfel plantat, trebuia urmărită o anumită mişcare, ea începea în primul fragment al decorului şi sw oprea la un anumit punct. După ce se termina tot ce trebuia filmat în acest fragment de decor, el, era dărâmat , apoi se construia fragmentul care îl continua şi aici se relua mişcarea de acolo unde fusese lăsată în fragmentul de decor anterior. Grele încercări pentru actori şi operator!
Şi totuşi , în aceste condiții vitrege, pasiunea şi entuziasmul actorilor care erau debutanți în film, fidelitatea pentru litera şi spiritul lui Caragiale şi geniul lui Jean Georgescu au izbutit un film cu adevărat clasic. Il revăd , din când în când, şi mă amuză să-mi văd tinerețea conservată într-o bandă de celuloid …” Radu Beligan

Cu toate greutățile pricinuite de război, în perioada 1941- 1942, s-a reuşit realizarea filmului O noapte furtunoasă. Toate exterioarele au trebuit să fie construite in studioul muzical pt ca afara nu se lucra noaptea din cauza camuflajului.
- In final s-a constat că s-au folosit 29.000 m de peliculă negativă.
- Premiera a vut loc pe 22 martie 1943, la cinema ARO, prezentând publicului un film care a rămas punct de referință în cinematografia româneasca

Din cronicile vremii:
“Cât despre marele regizor român Jean Georgescu… a dus până departe faima filmului românesc, creând şi în Franţa, şi în România pelicule de referinţă.
Să nu uităm că Jean Georgescu este autorul unei capodopere neegalate până azi de nici un alt regizor român. Şi anume, “Noaptea furtunoasă” – în care, ca scenarist şi regizor, Jean Georgescu a păstrat cu sfinţenie spiritul lui Caragiale, agrementându-l cu strălucite idei cinematografice. În plus, filmul a fost slujit de marii actori ai timpului. Iar nouă, celor ce ne-am emoţionat, zărind în decorul construit anume pe scena Cinematecii, una dintre celebrele sale pălării-melon, unul dintre celebrele lui fulare, una dintre celebrele sale umbrele, precum şi bastonul de plimbare prin Bucureşti, Jean Georgescu ne-a multumit cu zâmbetul lui curat, ca de copil, pentru că, iată, am venit să-l cinstim, de ziua lui…” SI LVIA KERIM

Ioana Bogdan

În ” Pagini de jurnal ” de Alexandru Tatos

5 martie 1981
Încep filmările. Atunci când nu mai începi un film cu emoţia debutului ai îmbătrânit, eşti un om terminat . În aparenţă, nu-i una din pietrele de încercare din cariera mea cinematografică. Dar ţin să iasă un filmuleţ de excepţie . Toată lumea spune că este un scenariu de exceptie. Ar fi păcat să nu iasă si un film pe măsură.

27 iulie 1981
A merge pe ideea că viaţa este mai comlexă decât filmul şi este greu sa fie surprinsă pe peliculă, e prea puţin. Trebuie să surprind semnificaţiile şi nu faptele, să găsesc alte idei de explorat din munca creatorilor: singurătatea lor, contactul pe care-l au mereu cu viaţa .

4 aprilie 1982
Pastrand proportiile, pot sa spun si eu, ca Renoir, capodopera nu iese atunci cand o planuiesti… Ceea ce mi-am propus, ca adevaratul film sa se desfasoare langa aparatul de filmat, a iesit si asta e castigul cel mare. Ar mai fi creatiile actoricesti – Geo Barton, Mircea Diaconu, Ion Valcu – dar ce tine de profesionalism ( distributie, jocul actorilor,atmosfera, decupaj ) mi se pare normal .

29 noiembrie 1982
Astazi, in sfarsit, este premiera la ” Secvente ”. Ma gandesc la soarta filmului . Sa dea Dumnezeu sa aiba noroc !

3 decembrie 1982
A fost succes, cred ca unul foarte mare. Multi spuneau ca de mult n-au mai vazut la o premiera un asemenea succes …

A consemnat Liana Tatos