Veronica, Motanul Danila, Oaky, Maria, Mirabela toate cantecele lor sunt acum pe CD

DOUA NOI CD-URI EDITATE DE E-MEDIA

BUCURII … pentru COPII !

In preajma sarbatorilor Craciunului si Anului Nou, casa de productie E-MEDIA anunta o surpriza muzicala foarte frumoasa, pentru copii si…nu numai.

Sub genericul SONG COLLECTION am editat impreuna cu Electrecord doua CD-uri cu muzica din doua filme foarte cunoscute si iubite de cei mici

VERONICA ( 1974)
si
MARIA MIRABELA (1981)

Partener media: Itsy Bitsy

Muzica este semnata de reputatii compozitori: Temistocle Popa si de Eugen Doga, iar versurile au fost scrise cu har si cu impresionanata tandrete de Mircea Block si de poetul Grigore Vieru.

Cantecele, extrase din coloana sonora a filmelor sunt interpretate de actori si cantareti foarte indragiti in epoca: Margareta Paslaru, Aurelian Andreescu, Vasilica Tastaman, Angela Moldovan, Cristian Popescu, George Mihaita, Violeta Andrei , Anda Calugareanu, Mihai Constantinescu, Grupul 5T, Adrian Ştefanescu.

Inca de la premiera, melodiile au coborat de pe ecran in sala de cinematograf, iar publicul – de toate varstele – a plecat fredonand cu incantare şi bucurie cantecul Zanei, al Traistutei fermecate, cantecele Motanului Danila, ale Smarandei, ale Vulpii, ale greieraşului, ale şoricelului Aurica sau cantecul broscutei Oaky, al gratioasei Omidé sau al suparatului Scaparici. Frumusetea, prospetimea şi candoarea lor au infruntat timpul, ramanad la fel de frumoase şi uşor de invatat ca la prima intalnire cu Veronica, cu Maria Mirabela si prietenii lor, personaje ale lumii inocente a copiilor, care fac primii pasi spre cunoasterea lumii inconjuratoare, a tainelor vietii.

Cunoscand personajele atat de minunate, oameni şi desene animate, poate cineva sa creada ca Oacky ar fi putut avea alta voce decat cea a inegalabilei Anda Calugareanu sau ca Scaparici ar fi putut sa-şi planga necazurile fara vocea lui Mihai Constatinescu, ca Vulpea cea Sireata ar fi avut o voce mai mieroasa ca a Vasilicai Tastaman, ca greierasul ar fi fost atat de talentat fara vocea lui Aurelian Andreescu ? Zana cea Buna, educatoarea si Regina furnicilor ar fi putut fi intrauchipate de altcineva decat de Margareta Paslaru?
Pentru voi, copii, am tiparit alauri de CD-uri cateva versuri scrise de Mircea Block si Grigore Vieru. Puteti sa le invatati cu uşurinta şi sa le cantati impreuna cu prietenii şi colegii voştri.

E-MEDIA va sta la dispozitie cu multe si frumoase cadouri destinate sacului magic al lui Mos Craciun. Pentru bucuria celor mici si …nu numai, CD-urile pot fi achizitionate in magazinele de specialitate din 20 decembrie.
Ele pot fi comandate si on line pe adresa: www.muzicadecolectie.ro sau la tel 021-3127.45.91 . Pretul recomandat al unui CD este 19,90 lei.

Oferiti copiilor dumneavoastra aceste incantatoare daruri musicale, care-le vor insoti copilaria multi ani, de-acum incolo, ajutandu-i sa inteleaga ca cel mai frumos dar este prietenia, fara de care nu poti face pasi prea mari in viata!

Toate-n lume au un nume
Toate la un loc se tin
Nimeni, nimenea pe lume
Nu e singur si strain,
Sub cerul ca umbrela,
Aalaturi de prieteni
Ce bine-i sa traiesti!
Ce bine e, ce bine, ce minunat!
Ce bine e, ce bine,
E minunat!…

Sarbatori fericite!

FESTIVALUL FILMELOR DE COMEDIE FRANTUZESTI LA E-MEDIA(I)

Des pissenlits par la racine Acum, cand piata de film este invadata si acaparata de filmul american, se constata ca barometrul, pe care il constituie audienta posturilor de televiziune cand se difuzeaza filme frantuzesti, din perioada de glorie a acestei cinematografii, atinge cote maxime de audienta, fata de tot ce se difuzeaza pe alte posturi.
Un bun exemplu sunt comediile cu Louis de Funès, pe care il puteti revedea in doua pelicule ce vor aparea in curand pe DVD, editate de E-MEDIA sub un posibil generic –
FESTIVALUL FILMELOR DE COMEDIE :
• Un sef pe cinste in regia lui Jacques Poitrenaud. Alaturi de marele actor ii puteti vedea pe : Dany Saval, Dora Doll
si
• Salata de papadie ( DES PISSENLITS PAR LA RACINE)
Regizorul Georges Lautner a ales-o pe frumoasa Mireille Darc ca partenera a lui Louis de Funès in acest film.
Louis de Funès, actorul orchestra ( parafrazand titlul unui film in care a jucat – Omul orchestra), a carui mobilitate faciala, grimase, jocul de scena, de o inventivitate si creativitate fara margini au starnit publicului hohote de ras, poate fi considerat cel mai iubit comic francez. Putem vedea filmele lui de nenumarate ori si la fiecare vizionare descoperim alte lucruri noi, buna dispozitie instalandu-se numai la auzul numelui lui. Filmele in care a jucat sunt garantia umorului de o exceptionala calitate, constituind o adevarata terapie prin ras. Comediile lui distreaza ¬lumea si astazi, prin temperamentul personajelor sale, hiperactiv, incontrolabil. Acest geniu al comediei stapaneste o inepuizabila gama de gesturi, atitudini si o mimica, ce-l fac inegalabil. Toate aceste elemente ale umorului sau producand un mare efect comic, ramanand in memoria spectatorilor. A jucat in aproximativ 152 de filme. Maestrul comediei franţuzeşti, Funès, pe langa multele premii si distinctii primite de-a lungul carierei, a fost Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, iar în 1998 a fost tipărit un timbru poştal în onoarea sa in seria dedicata actorilor francezi.

Aceste filme vor fi disponibile in curand pe www.filmedecolectie.ro.

FESTIVALUL FILMELOR DE COMEDIE FRANTUZESTI LA E-MEDIA (II)


Va reamintim ca E-MEDIA si-a propus sa editeze sub licenta Casei de Filme Pathé (Paris) si TF1, o colectie de 20 de filme – o adevarata istorie a cinematografiei franceze pe DVD.
Tocmai de aceea venind in intampinarea dorintei prietenilor filmului, E- MEDIA, dupa Colecţia de filme cu Alain Delon, dupa antologia filmelor de capa si spada si a catorva pelicule remarcabile, adauga o serie de noi titluri, de o exceptionala valoare, ce au pe generic unele din cele mai mari nume de regizori si actori francezi, glorii ale cinematografiei mondiale.
Demers meritoriu. Pentru ca readucem in actualitate, dupa o selectie riguroasa, titluri antologice in interpretari magistrale.
Va invitam la o intalnire de mare tinuta cu cativa dintre cei mai mari actori francezi ai tuturor timpurilor:
COMEDII DE NEUITAT
Semnate de regizorul Philippe de Broca
Fustangiul ( LE CAVALEUR)
În această comedie savuroasă, regizorul Philippe de Broca, mizează mult pe forţa de seducţie irezistibila a actorilor: Jean Rochefort, Danielle Darieux, Annie Girardot

DOI MARI ACTORI, DOUA COMEDII DE NEUITAT !
* Dragul meu detectiv ( TENDRE POULET)
Cu: Annie Girardot, Philippe Noiret
Regia Philippe de Broca
* In cautarea lui Jupiter (ON A VOLE LA CUISSE DE JUPITER)
Cu: Annie Girardot, Philippe Noiret
Regia Philippe de Broca
* Un cuplu de actori de comedie foarte special: Annie Girardot si Philippe Noiret, caracterizat prin fină autoironie, delicateţe, stangacie induiosatoare, forta comica, o anume precipitare in joc, străluceste in aceste doua comedii romantice semnate de Philippe de Broca, realizatorul mai multor pelicule de mare succes ( Cartouche, L’Homme de Rio, Le Bossu).

Ce putem spune despre cei doi actori?

Annie Girardot cu feminitatea si dragalasenia sa, cu timbrul vocii atat de special, cu gesturile imprevizibile, a ajuns cel mai popular star feminin al anilor ’70. A jucat in peste 160 de filme
Dintre premiile importante obtinute amintim:
- Premiul Bafta, 1962 – nominalizare la categoria Cea mai buna actrita
- Premiul Cesar, 1977, 1996, 2002 – La categoria Cea mai buna actrita
- Premiu la Festivalul de Film de la Mar del Palta – La categoria Cea mai buna actrita

Philippe Noiret, un barbat „bine”, distins, bland, linistit, amuzant, naiv, un simbol al cinematografiei franceze, a jucat intr-o mare varietate de roluri in comedii si drame ( peste140 de filme)
Iata cateva dintre premiile importante obtinute:
- Premiul Cesar,1976,1990 – La categoria Cel mai bun actor
- Premiul Academiei Europene de Film, 1989 – La categoria Cel mai bun actor
- Premiul Bafta, 1991 – La categoria Cel mai bun actor

FILME POLIŢISTE FRANTUZESTI DE COLECŢIE – Lino Ventura


A fost o vreme cand filmele politiste nu erau doar impuscaturi, sange, teroare, imagini terifiante. Si nu spun aceasta pentru ca am nostalgii. Ci pentru ca actiunea era construita pe o poveste, a carei desfasurare era bazata pe multe elemente psihologice, care tineau spectatorii cu sufletul la gura, facandu-i partasi activi la dezlegarea enigmelor. Aceasta si pentru ca actorii care interpretau rolurile principale erau adevarati vrajitori ai ecranului. Mari vedete, care au ramas in istoria cinematografiei, dar mai ales in sufletul spectatorilor, cu amintiri puternice, de nesters, care au rezistat trecerii anilor.
Un maestru al rolurilor „policier” sau „duri” este Lino Ventura, pe care vi-l prezentam in trei pelicule avandu-i ca parteneri pe Jacques Brel, pe Patrick Dewaere si pe Angie Dickinson. Puteti sa va completati colectia de filme clasice cu aceste trei titluri:
BELEAUA ( L’EMMERDEUR)
ADIO, DETECTIVULE (ADIEU POULET)
DEZNODAMANT LA FRONTIERA ( L’HOMME EN COLERE)

Trei pelicule cu o distributii de exceptie care innobileaza un film, care raman in memoria afectiva a spectatorilor.
Drumul de la italianul cu un nume lung (Angiolino Joseph Pascal Ventura), mecanic in tinerete si campion la lupte, pana la actorul Lino Ventura, „botezat” asa de regizorul care l-a descoperit, Jacques Becker, a fost unul spectaculos. Cu figura sa dura, cu trasaturile bine conturate, cu statura atletica si cu un farmec deosebit, atrage atentia regizorului Jacques Becker, care il distribuie primul intr-un rol in film- un gangster tipic. Rolurile curg unul dupa altul, cand pozitive, cand negative: politist, aventurier, si chiar romantic. A devenit in Franta (si nu numai) una din cele mai populare si iubite figuri actoricesti, bucurandu-se de o mare popularitate. Personaj carismatic trecand de la comedie la drama, Lino Ventura, este considerat acum un clasic al filmului francez. Culmea este ca si atunci cand juca un rol negativ, farmecul lui facea ca publicul sa tina cu el. A jucat in peste 83 de filme. Si unul dintre ultimele roluri a fost Jean Valjean din Mizerabilii.
Iata o parte din premiile si nominalizarile obtinute de-a lungul carierei:
• Nominalizare la Premiile Cesar – categoria cel mai bun actor
• Castigatorul premiului special David di Donatello
• Castigatorul premiului Festivalului Internatioanl de Film de la San Sebastian
• Castigatorul premiului Sant Jordi
Parteneri infilme i-au fost cei mai mari actori si actrite, pentru ca marele actor apartine unei generatii de aur a cinematografului francez. Era de ajuns sa spui ca ruleaza un film cu Lino Ventura, si salile de spectacol erau pline,
In memoria sa, ca recunoastere a meritelor, un teatru din Nisa ii poarta numele,
Teatrul Lino Ventura; s-a tiparit un timbru cu chipul sau; iar in decembrie 1999, primarul arondismentului 9, Paris, a redenuimit o piata cu numele lui.

Subiectiv, ce pot spune in incheierea acestor cateva vorbe despre Lino Ventura? Ca semana izbitor cu o alta persoana iubita, respectata, adulata, cu aceeasi carisma, de la noi: TUDOR VORNICU, mai mic decat Lino Ventura cu 7 ani. Tudor Vornicu fiind dotat cu aceleasi calitati, s-a bucurat de o dragoste neconditionata din partea publicului telespectator. Acest paragraf este un omagiu adus marelui om de televiziune- Tudor Vornicu.

Imagini de la lansarea albumului Synvionai II, semnat de Catalin Tircolea

Vineri, 12 noiembrie, a avut loc in Aula Palatului Cantacuzino lansarea albumului Synvionai II, semnat de Catalin Tircolea.

E – MEDIA LA GAUDEAMUS

E-MEDIA, casa de productie si distributie de produse audio-vizuale, va fi prezenta la Targul de Carte GAUDEAMUS , si va organiza in perioada 18 – 22 noiembrie 2010, o serie de evenimente privind lansarea ultimelor sale produse, dupa cum urmeaza:

JOI 18 noiembrie
La orele 16.00 va avea loc LANSAREA pe DVD a filmului CUIBUL cu VIESPI- adaptare cinematografica dupa celebra piesa de teatrul “Gaitele” de Al. Kiritescu, in regia lui Horea Popescu. In rolul Anetei Duduleanu- marea noastra actrita Tamara Buciuceanu. O distributie de zile mari: Coca Andronescu, Raluca Zamfirescu, Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ileana Stana Ionescu, Maria Ploaie, Tora Vasilescu, Viviana Alivizache, Const. Diplan s.a.
O precizare pentru iubitorii filmului si teatrului romanesc, pentru amatorii de autografe; la lansarea DVD-ului participa doamna Tamara Buciuceanu si alti mari actori actori dintre cei care au dat viata personajelor acestei comedii satirice de un comic irezistibil.

In aceeasi zi la orele 18.00 vom avea LANSAREA a 15 noi DVD-uri noi, cu filme frantuzesti in COLECTIA FILM CLASIC, o initiative proprie E-Media in dorinta de a restitui pe piata romaneasca filme realizate in Franta, intre anii 1950-2000. O jumatate de secol de succese cinematografice care au adus pe ecran marile glorii ale scenei si filmului francez, marile staruri ale Frantei si ale lumii: Jean Gabin, Alain Delon ( in celebra pelicula Laleaua neagra), Fernandel, Loius de Funes, Daniele Darieux, Gerard Philipe, Jeanne Moreau, Catherine Deneuve, Lino Ventura, Philiphe Noiret, Annie Girardot, Jean Paul Belmondo, Daniel Auteuil, Sophie Marceau, s.a.
Pe o piata sufocata de inflatia filmelor hollywood-iene , iata o replica franceza, care demonstreaza valoarea incontestabila a filmului european. Colectia cuprinde filme romantice de dragoste si aventuri de capa si spada, filme politiste, comedii si drame
celebre.

VINERI 19 noiembrie
La ora 16.00 – Lansarea DVD-ului cu filmul CROAZIERA de Mircea Danieliuc (scenariu si regia), o alegorie, o satiră cruntă şi comică în acelaşi timp a realităţilor din anii regimului ceauşist. In povestea imaginata de autor, sentimentele personale, visele , iubirea, idealurile de libertate sunt suprimate pe nesimţie, iar eventualii rebelii sunt redusi la tacere in spatele unei demagogii gretoase despre « fericirea generala » care nu admite nicio impotrivire. O lume lume în derivă. Aluzia este directă ! In distributie : Tora Vasilescu, Nicolae Albani, Paul Lavric, mircea Daneliuc, Ioana Manolescu, Adriana Shiopu, Florin Tanase, Mihaela Juvara.
Film distins cu Marele premiu ACIN. La lansare va participa regizorul Mircea Daneliuc si actori din distributie.

La ora 18.00 – Lansarea CD-ului “SYNVIONAI- II” – Lucrari de jazz avand in partitura ca instrument solist… naiul, instrument intim legat de artist de cateva decenii, album semnat Catalin Tircolea. CD-ul SYNVIONAI – II cuprinde 13 piese. Lansare se va face in
prezenta autorului .

In aceeasi zi la ora 18.30 sesiune de AUTOGRAFE pentru LP- ul lui Nicu ALIFANTIS
“CANTECE DE SEMINEU” ( vinil) si nu numai.

SÂMBĂTĂ 20 noiembrie
La ora 11.00 va avea loc lansarea filmului pentru copii MARIA MIRABELA, regizat si produs de Ion Popescu Gopo in anul 1981. Acum, la trei decenii de la premiera lui de succes, iata pe cele doua eroine la reintalnirea cu publicul. La evenimentul lansarii
acestui DVD remasterizat digital si cu o coloana sonora optimizata, vor participa cativa interpreti de pe genericul filmului, in frumte cu Medeea Marinescu, care-si imparte emotiile cu publicul Gaudeamus-ului intre doua premiere de teatru si un film, terminat recent in Franta.

DUMINICĂ 21 noiembrie
Dimineata, la ora 11.00 – Lansarea unei COLECTII de LUX care cuprinde de 7 filme, realizate de celebra regizoare Elisabeta Bostan. Intr-o grafica eleganta, de exceptie ( conceputa de o tanara graficiana Anda
Dragomir), competitiva cu grafica CD-urilor firmelor cu pretentii din alte parti ale lumii, colectia contine filmele: MAMA,
SALTIMBANCII, AMINTIRI DIN COPILARIE, RAZĂ DE SOARE, CAMPIOANA, TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE şi VERONICA.

Iar la ora 12.00 vom lansa COLECŢIA GEO SAIZESCU. 7 filme intr-o grafica eleganta, 7 dintre peliculele realizate de Saizescu, regizoul roman care a excelat in filmul de comedie satirica de moravuri.
Lista cuprinde filme care au batut uriase recorduri la numarul de spectatori care au luat cu asalt salile de cinematograf si care au
ramas, in ciuda trecerii timpului in topul preferintelor amatorilor de cinema: Doi vecini, Asta seara dansam in familie, Secretul lui
Bachus, Balul de sambata seara, Pacala, Un suras in plina vara, Secretul lui Nemesis.

Va asteptam la targ cu preturi promotionale!

Daca aveti nevoie de mai multe informatii va rugam sa ne contactati la adresa de mail office@e-mediaone.ro si la tel. 0213174591.

INGERUL NECESAR


COMUNICAT DE PRESA

TVR MEDIA lanseaza VINERI – 19 noiembrie, la ora 17.30 pe DVD , filmul artistic INGERUL NECESAR, regia Gheorghe Preda; in distributie: Anca Florea, Constantin Florescu, in prezenta autorului filmului.

Un barbat misterios iubeste de la distanta o femeie frumoasa si inaccesibila. Ceea ce parea la inceput un ritual inteligent de seductie se transforma curand in cosmar. Preda ne ofera un film putin ciudat, in care cuvantul este demantelat de rolul sau obisnuit, de vehicul, de mijloc de comunicare. Autorul a preferat gesturile tacute si o excelenta frumusete si acuratete plastica a imaginii.

Gheorghe Preda, regizorul filmului, a urmat mai intii studii economice la Bucuresti, apoi studii de film la Bucuresti si Paris (licenta la Academia de Teatru si Film si master in cinema si audiovizual la Sorbona). A lucrat in televiziune de la terminarea facultatii, mai intii la ProTV, apoi la TVR si Antena 1. A fost director de creatie la MTV Romania din 2002 pina in 2004. In prezent este lector universitar drd. la Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica. Este in acelasi timp si regizor artistic al postului de televiziune Realitatea TV.

Evenimentul de lansare are loc in cadrul Targului de Carte Gaudeamus, desfasurat ca in fiecare an la ROMEXPO, la standul TVR Media nivelul 4.50.

Acest DVD va fi disponibil din 19 noiembrie, la standul TVR Media si pe www.filmedecolectie.ro , iar din 22 noiembrie in magazinele de specialitate .

Va asteptam la lansarea, alaturi de Gheorghe Preda sa vorbim despre “Îngerul necesar”!

Lansari la standul TVR Media din cadrul targului Gaudeamus

In perioada 18-22 Noiembrie TVR Media va participa la Targul de Carte Gaudeamus ce va avea loc ca in fiecare an la ROMEXPO.

Programul de lansari si evenimente de la standul TVR Media:

JOI – 18 noiembrie
• ora 16.00 – Filmul “CUIBUL de VIESPI”
• ora 17.30 – Noul album semnat FLORIN BOGARDO
• ora 18.00 – Colectia de filme frantuzesti

VINERI – 19 noiembrie
• ora 16.00 – Filmul “CROAZIERA”
• ora 17.00- Noul album semnat Catalin Tarcolea intitulat “SYNVIONAI II”
• ora 18.00 – Filmul ÎNGERUL NECESAR
• ora 18.30 – Sesiune de autografe Nicu Alifantis pentru noul album “Cantece de semineu”

SÂMBĂTĂ – 20 noiembrie
• ora 11.00 – Filmul pentru copii “MARIA MIRABELA”
• ora 12.30 – DVD-ul dedicate lui GICĂ PETRESCU
• ora 14.00 – Piesa de teatru “…ESCU “
• ora 16.00 – Serialul Korean de success “GIUVAIERUL PALATULUI”

DUMINICĂ – 21 noiembrie
• ora 12.00 – Lansare Colectia de filme pentru copii semnata Elisabeta Bostan
• ora 13.00 – Lansare Colectia de filme semnate Geo Saizescu

Va asteptam!

MARIA MIRABELA

E – MEDIA oferă copiilor un nou DVD cu îndrăgitul film:

MARIA MIRABELA,
la trei decenii de la premiera lui, de de succes! Filmul a fost realizat de regretatului cineast român Ion Popescu Gopo intr-o co-productie cu Moldova Film.
MARIA MIRABELA este un film-basm realizat de Ion Popescu Gopo în anul 1981, un film muzical, inspirat din povestea lui Ion Creangă “Fata babei şi fata moşneagului”, actualizată şi reinterpretată.Eroinele sale sunt Maria (blândă şi bună) şi Mirabela ( certăreaţă şi cârcotaşă). Ele sunt interpretate de: Medeea Marinescu si Gilda Manolescu, doua fetiţe drăguţe, zvăpăiate, curioase şi talentate foc!
Universul copilăriei este populat în film cu personaje de basm, inventate şi desenate de Gopo: simpaticul si veselul broscoi Oaki, licuriciul Scăpărici şi graţioasa Omidé. Prieteni credincioşi, ei însoţesc aventurile fetiţelor în iniţierea lor asupra vieţii, asupra lumii înconjurătoare. Dincolo de imaginea lor pitorească şi încântătoare, cei trei prieteni din poveste semnifică cele trei elemente vitale ale naturii: apa, focul şi aerul, fără de care nu există viaţă pe pământ. Ca în orice basm totul se termină cu bine. Omidé capătă curajul de a zbura, Scăpărici dobândeşte puterea de a lumina, Oaki îşi află menirea pe lume. Toţi trei, alături de Maria şi Mirabela vor învăţa cât de importantă e prietenia în viaţă. Mesajul autorului filmului este clar, generos şi umanist: numai ajutând pe alţii cu fapte bune şi frumoase poţi să te realizezi şi să te afirmi. Gopo, având un renume strălucit în cinematografia mondială a anilor ‘50-‘80, a semnat în acest film scenariul, regia şi direcţia artistică, s-a ocupat de zona de animaţie şi a jucat ca actor, în rolul lui Moş Timp.
MARIA MIRABELA este prima peliculă românească în care au fost combinate filmările pe viu cu actori, cu filmarile speciale, cu personaje animate, personaje fantastice de basm. Fără a beneficia de tehnicile cinematografice sofisticate actuale, Gopo a reuşit să creeze, cu trei decenii în urmă, o poveste verosimilă, în care personajele reale (oamenii) şi personajele imaginare desenate şi animate comunică într-o armonie plină de culoare, dinamism şi candoare. Alături de Gopo, filmul (coproducţie româno-sovietică), poarta pe generic alte nume celebre : Eugen Doga ( muzica) şi Grigore Vieru (versurile cantecelelor).

Maria, Mirabela…
Doi crini cu ochi de poveşti
Sub cerul ca umbrela
Alături de preieteni, ce bine-i să trăieşti….

Coloana sonoră a filmului a lansat câteva cântecele, care au fost fredonate de copii, încă de la premieră. Asta se datorează autorilor lor: compozitorul Eugen Doga si poetul Grigore Vieru, dar şi talentiului şi farmecului deosebit al interpreţilor: Anda Călugareanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Paula Radulescu.
Vocile altor personaje animate aparţin actorilor: Dem. Rădulescu, Irina Mazanidis, Ştefan Velniciuc, Jorj Voicu.

• DVD-ul cu MARIA MIRABELA are ca bonus filmul MARIA MIRABELA în TRANZISTORIA, realizat 8 ani, mai târziu.

Acest film continuă aventurile celor două surori: Maria şi Mirabela ( Ioana Moraru, Simona Măicănescu), tot într-o lume imaginară, de data asta în interiorul unui televizor care s-a defectat, iar fetiţele nu mai pot urmări desenele animate. Cei trei prieteni Oaki, Omidé şi Scăpărici, pleacă în ajutorul lor. Sunt atacaţi de paraziţi, o armata numeroasă de leneşi şi bătăuşi care nu fac nimic folositor, mănâncă, lenevesc, chiulesc de la şcoală şi se distrează. Dar…desenele animate sunt nemuritoare ! Electronistul Dan, cu ajutorul unui anti-parazitor-minune, repară televizorul şi înlătură paraziţii provocaţi de foenuri, râşniţe, aspiratoare, etc… Oaki (cu vocea minunata a Andei Călugăreanu) încheie povestea cu bine : S-a-ntâmplat ca-ntotdeauna / S-a-ntâmplat cu-adevărat / S-a dus răul şi furtuna / Cerul e din nou curat !/ Oac-oac…Ce bine e , ce bine !…

• DVD –ul cuprinde şi un amplu INTERVIU CU ACTRITA MEDEEA MARINESCU, în care interpreta Mirabelei evocă perioada filmărilor, când ea avea doar 6 ani, precum şi bucuria jocului cu partenerii ei de platou.Un omagiu pentru marele cineast- Ion Popescu Gopo, omul care i-a influenţat viaţa şi cariera.

• ION POPESCU GOPO ( 1923 – 1989)
Regizor de film, designer, scenarist, scenograf, compozitor, actor.
39 filme – regie / 11 scenarii film / 2 roluri actor.
Sprit invator şi nonconformist, Gopo a încercat în permanenţă să depăşească barierele tehnice şi modelele, străduindu-se să fie un pionier în tot ce a întreprins. L-a şi înfruntat pe Disney cu celebrul său Omuleţ, distins cu « Plame d’Or » la Festivalul de la Cannes- 1957. Unicul cineast român menţionat în enciclopediile cinematografice. În epocă, a fost cineastul român cu cea mai mare recunoaştere internaţională.

Elogiindu-l pe marele cineast, Tudor Arghezi scria : „Diavolul binefăcător al acestui nobil univers ( filmul), delicat şi tonic, intercalat în forfota timpului şi a existenţei agitate, se cheamă cu numele pământesc de GOPO, celebru şi căutat împrejurul planetei. Filmele acestui român, cu nume derivat din Popescu, a ridicat Popeştii noştri, luaţi până mai deunăzi în răspăr, până la prestigiul mondial. America îi cere Buftei filmele lui, pe nevăzute…
Dublul DVD Maria Mirabela poate fi achizitionat în magazinele de profil, prin magazinul on-line; www.filmedecolecţie.ro şi în special la Magazinul FILME DE COLECTIE din strada Vasile Mironiuc nr.15, tel.021- 317.45.91; Fax: 021.317.45.93; www.filmedecolecţie.ro

Cuibul de viespi

E-MEDIA anunta o noua premiera editoriala: un DVD cu filmul CUIBUL DE VIESPI , ecranizare de mare succes a celebrei piese GAITELE de Al.Kiritescu.
Pelicula “Cuibul de viespi”, realizata in anul 1986 de Horea Popescu, (scenariul si regia), este o excelenta transpunere a demersului dramaturgic, beneficiind de o distributie de exceptie. Marea noastra comediana Tamara Buciuceanu o joaca pe Aneta, sefa clanului Dudulenilor, o partitura parcursa magistral, pe masura actritei. Celelate doua “gaite” sunt interpretate cu virtuozitate de regretatele Coca Andronescu si Raluca Zamfirescu.
Patrulaterul gaitelor, este completat de Ileana Stana Ionescu, care creaza o “froaila” de exceptie. Esalonul masculin al clanului negustoresc din provincia romaneasca a anilor ’30, inscrie pe generic nume de rezonanta ale teatrului autohton: Gheorghe Dinica, Marin Moraru, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin, Mircea Albulescu, Alexandru Repan. Din distributie mai fac parte: Maria Ploaie, Tora Vasilescu, Viviana Alivizache ,Simona Bondoc, Constantin Diplan, Vasile Muraru, Virginia Mirea, Aimèe Iacobescu, Theodor Danetti, Ion Cojar, Angela Radoslavescu. Dealtfel, de-alungul timpului aceasta piesa, jucata pe scenele teatrelor, la Radio sau la TVR, a etalat inca de la premiera mari actori ai scenei romanesti, fiecare realizand adevarate “recitaluri de actorie”: Silvia Dumitrescu Timica, Natasa Alexandra, Wauvrina, Dem.Radulescu, Coca Andronescu, Leopoldina Balanuta, Olga Tudorache, Mitica Popescu, Carmen Stanescu, Eva Patrascanu, s.a.

Sinopsis: .
Actiunea se petrece, intr-un oras de provincie, prin anii 1930, pe cand Bucrestiul era considerat ca fiind “Micul Paris ». In familia Duduleanu (arendasi prosperi) Aneta, sora cea mare, conduce clanul cu mana de fier. Fiica ei Margareta, romantioasa si bolnavicioasa e casatorita cu tanarul jurnalist Mircea Aldea. E sufocata de mediul anost al familiei si al orasului.“Cucoanele” isi omoara plictisul barfind, jucand carti, savurand dulceti si urmarind, avide, ceremoniile mortuare ale orasului. Dudulenii si-au adus din Germania o”freuilain” care sa se ocupe de “grijile casei”. Cu un haz plin de aluzii, « froaila » altoieste pronuntia ei rigid-nemteasca pe limbajul arhaic rustic al « stapanelor» si pe frantuzismelei snoabe ale modei timpului, intr-un melaj de un comic absolut irezistibil. Monotonia si suficienta vietii Dudulenilor explodeaza odata cu aparitia intempestiva a Wandei, o ruda venita de la Paris ; femeie frumoasa, cocheta, emancipata. Incercand sa sparga ratarea casatoriei sale, Mircea accepta capcanele Wandei. Devin amanti. Tradata, Margareta se sinucide. Se va spulbera falsul echilibru al familiei sau totul va reintra in matca prafuita a orasului provincial ?

DVD-ul este remasterizat in conditii excelente si poate fi achizitionat din magazinele de specialitate, on- line din magazinul virtual www.filmedecolectie.ro si la telefoaul 021-3174591

O NOUTATE: Puteti cumpara acest DVD si din magazinul FILME DE COLECTIE, deschis in str. Vasile Mironiuc nr.15, vis-à-vis de Piata Ion Mihalache ( fosta 1 Mai), la – trei statii de Piata Victoriei, cu masinile 300, 282, 205; tramvaie 20, 24. Tel.021.317.45.91; www.filmedecolectie.ro

Va invitam cu mare drag in acest nou lacas cultural, care se doreste a fi nu numai un magazine cu desfacere dar si un loc de intalnire intre prietenii filmului de cinemateca si de avngarda, ai literaturii, ai muzicii de toate genurile, intr-o atmosfera calda, rafinata, amicala, in compania unei cafelute sau a unui ceai aromat. Incepand cu aceasta toamna, vom organiza in magazinul nostru lansari de carte, DVD si CD, seri de muzica si poezie, intalniri cu personalitati de marca ale vietii publice romanesti, sesiuni de autografe etc.

Cautand dimensiunea valorilor culurale autentice, cu noi va imbogatiti mintea si sufletul!
In razboiul dintre KITSCH si VALOARE noi va oferim argumente pentru
VICTORIE!